OBIECTIVE
Printre obiectivele asociației enumerăm următoarele:
- reunirea şi organizarea profesioniştilor în formarea continuă la nivel naţional într-un cadru legal, care să reglementeze drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi cooperarea lor cu profesioniştii în domeniu din alte ţări;
- sprijinirea autorităţilor locale pentru furnizarea unor servicii publice bazate pe principiul dezvoltării durabile a colectivităţilor locale;
- organizarea de reuniuni naţionale sau internaţionale, schimburi de experienţă, vizite de studiu, mese rotunde, seminarii şi simpozioane, conferințe, workshopuri pe teme incidente activității administrației publice, având ca scop ridicarea nivelului formării de specialitate şi dezvoltării cercetării, precum şi popularizarea realizărilor din aceste domenii;
- editarea unor publicaţii de specialitate, a unor volume, lucrări şi studii privind domenii de interes ale administraţiei publice;
- cooperarea în vederea promovării şi realizării unor proiecte, studii şi/sau cercetare finanţate de către organizaţii naţionale sau internaţionale, precum şi finanţarea unor proiecte de cercetare specifice (elaborarea de standarde, norme, tematici, programe şi studii de specialitate), etc.;
- reprezentarea, susţinerea, promovarea şi apărarea intereselor economice, tehnice şi juridice ale membrilor săi în cadrul dialogului cu administraţia publică centrală şi locală respectiv cu alte organizaţii cu preocupări în domeniu;
- participarea la acţiunile organizate de autorităţile centrale şi locale privind iniţierea, elaborarea şi realizarea programelor de dezvoltare, restructurare, privatizare, lichidare, cooperare, precum şi promovarea împreună cu instituţiile care au drept de iniţiativă legislativă, a unor proiecte de acte normative;
- realizarea de strategii, studii şi activităţi de cercetare pentru dezvoltarea şi modernizarea serviciilor publice şi întărirea capacităţii instituţionale a acestora, promovarea unor programe de asigurare a calităţii serviciilor publice şi urmărirea corelării acestora cu normele europene.